Meghan Markle a adus pe lume o fetiță! Numele special pe care îl va purta fiica prințului Harry
Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat nașterea celui de-al doilea copil al lor. Conform cuplului princiar, fiica lor va purta numele Lilibet Diana, după Regina Elisabeta a II-a, al cărei nume de alint din familie în copilărie și tinerețe era „Lilibet” și după mama prințului Harry, prințesa Diana, relatează BBC.
Cuplul a anunțat că Lilibet-Diana Mountbatten Windsor s-a născut vineri. Micuța a venit pe lume la un spital din Santa Barbara, California, în jurul orei locale 11:40. Și mama și copilul se află într-o stare de sănătate bună.
„Suntem recunoscători pentru iubirea și rugăciunile pentru noi de pe tot globul. Vă mulțumim pentru bunătatea și sprijinul vostru în această perioadă foarte specială pentru familia noastră”, au transmis Harry și Meghan.
Fiica lui Harry și Meghan este a 11-a strănepoată a Reginei Elisabeta a II-a. Ea este a opta în linia de succesiune la tronul Marii Britanii și Irlandei de Nord și al celorlalte țări al cărei șef de stat este Elisabeta a II-a.
Premierul Boris Johnson a transmis felicitări cuplului princiar
Palatul Buckingham a transmis că membrii familiei regale sunt „încântați de auzul veștii nașterii fiicei ducilor de Sussex”. De asemenea, premierul Boris Johnson a transmis felicitări cuplului princiar.
„Regina, Prințul de Wales, Ducesa de Cornwall, ducele și ducesa de Cambridge au fost informați și sunt încântați de vestea nașterii fiicei ducelui și ducesei de Sussex”, a transmis Palatul Buckingham într-un comunicat oficial.
O reacție a venit și din partea prim-ministrului guvernului britanic, Boris Johnson: „Multe felicitări ducelui și ducesei de Sussex pentru nașterea fiicei lor”.
Sursa foto: Arhiva Ciao